Conacul Marghiloman poartă numele proprietarului sub care a fost construit, și anume, Alexandru Marghiloman (1854-1925), născut și decedat în Buzău.

Acesta a rămas în istorie datorită celor șapte luni din anul 1918, în care a avut funcția de prim-ministru. Tot el a avut un rol important atât în cazul Primului Război Mondial, cât și în recunoașterea Marii Uniri. Pe lângă atribuțiile unui om politic, acesta a fost și avocat. Avea o pasiune uriașă pentru cai, iar cafeaua cu rom sau vinars îi poartă numele – marghilomană.

Conacul Marghiloman este clădirea o grandioasă a fost construită între 1869-1874, pe trei niveluri, la care au lucrat meșteri italieni, realizată în stilul locuințelor boierești ale secolului.

După moartea lui, conacul începe să decadă. O dată cu naționalizarea este transformat în sediu pentru CAP, iar în ’96 ajunge în posesia Ministerului Culturii. A mai fost cât de cât restaurat de-a lungul timpului, însă are nevoie de un proces serios de reabilitare.

Biserica Sfinții Voievozi din Slobozia reprezintă una dintre cele mai vechi edificii de cult din ţară. Biserica Sfinții Voievozi este o construcție destul de veche, fiind clădită în anul 1618 de Ienache Caragea, unul dintre postelnicii vremii.

Inițial, aceasta a fost gândită pentru a servi drept biserica pentru una dintre vestitele mânăstiri ale regiunii – Vaideei. În anul 1634, domnitorul Matei Basarab a ordonat reconstrucţia şi reconsolidarea sa, mărind în acelaşi timp clădirea cu încă o aripă.

De-a lungul timpului, biserica a trecut prin nenumărate încercări. În anul 1838 aceasta a fost zguduită din temelii de un cutremur destul de mare, fapt care a necesitat reconstrucția sa.

Picturile din interiorul bisericii au o vechime considerabilă, datând din anii 1842-1848, fiind realizate de  pictorul Gavriil din Smirna.

Biserica Sfinții Voievozi este unul dintre locurile preferate de turiștii din Slobozia.

Catedrala Episcopală din Slobozia este unul dintre edificiile religioase cele mai impunătoare și maiestuoase ale orașului. Aflată în Parcul Tineretului, în anul 1992 i se punea piatra de temelie tinerei Episcopii, eveniment marcat de prezența patriarhului Teoctist.

Planul mărețului locaș a venit ca o nevoie pentru creștinii de aici, dat fiind faptul că în municipiu erau numai o biserică veche și o capelă de cimitir. În același timp a fost și un gest de recunoștință pentru voievodul Matei Basarab, datorită căruia Slobozia a existat și rezistat istoriei.

Apoi, în anul 2004 este sfințită și poartă hramul Înălțarea Domnului.  Ulterior interiorul a fost pictat în stil neobizantin cu influențe românești.

Catedrala Episcopală din Slobozia este printre primele clădiri de această factură și dimensiune de după căderea vechiului regim. Intrarea grandioasă străjuită de pilonii masivi impresionează alături de icoanele realizate în mozaic și de albul care predomină exteriorul catedralei.

Mănăstirea Balaciu este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Balaciu, județul Ialomița. Biserica a fost construită din cărămidă, intre anii 1822-1825, de către Neacsu Pitisteanu, al cărui portret s-a păstrat mult timp în pictura interioară.

Planul bisericii este în formă de cruce, cu două turle în stil romanesc (una frontală, iar cealaltă deasupra naosului). Proporțiile și forma zveltă a turlei naosului formează un ansamblu armonios ce ii dau un farmec aparte. Pridvorul deschis este ridicat pe 12 coloane placate cu piatră sculptată, legate intre ele prin arce.

O mulțime de sfinți, dintre care nu lipsește nici Maica Domnului, hramul mănăstirii, scene religioase din Vechiul Testament și Noul Testament, despărțite prin motive vegetale și geometrice, desenate în culori vii, acoperă pereții interiori ai bisericii.

În anul 2000, de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, biserica a fost reasfințită de către Preasfinția Sa, Preasfințitul Părinte Damaschin, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în prezenta unei mulțimi impresionante de credincioși. Prin toate aceste mărturii istorice și frumuseți artistice, Mănăstirea Balaciu este una dintre cele mai convingătoare opere ale creației spirituale.

Muzeul arheologic Popina din Bordușani este o destinație cunoscută mai ales pentru bagajul istoric pe care-l are în spate.

Primele cercetări arheologice au fost realizate în 1980 și s-a constatat că aici a existat una dintre cele mai vechi comunități umane de pe cuprinsul județului ialomițean.

Popina se încadrează la categoria de „tell” preistoric, fiind o movilă formată în mod artificial de-a lungul timpului, prin ceea ce a rămas ca urmare a locuirii zonei de cultura Gumelnița. Se consideră însă că primele urme au fost lăsate de cultura Boian, care datează dinaintea Gumelniței.

Aici se poate ajunge numai cu barca, dat fiind că are în apropiere două lacuri: Bentul Mare și Bentul Mic, plus Dunărea, care trebuiesc traversate.

Satul preistoric de află pe cea mai înaltă movilă (tell) și, s-a descoperit că locuitorii vremurilor respective foloseau numai unelte din piatră, lut, lemn sau de origine animală. În vecinătatea Muzeul arheologic Popina este o rezervație avifaunistică.

Lacul Strachina este situat pe Valea Ciorii, pe partea stângă a drumului DN 2A Bucuresti – Constanta, în apropierea popasului Strachina. Lacul se întinde pe o suprafață de cca. 1.00 ha, cu o lungime de 8.000 m și o lățime de 220 m.

Lacul este lipsit de curgere naturala spre Ialomița, fapt care conduce, în condițiile climatice uscate ale Bărăganului la acumularea sărurilor spălate de apele de șiroire în cuveta lacustra. Din punct de vedere fitogeografic, lacul se înscrie în subzona de vegetație naturală a stepei mult modificată datorită agriculturii și pajiștilor antropice, pădurile lipsind de pe malul acestuia.

Zona prezintă o deosebită importantă ca habitat al pasărilor de apă: au fost identificate 26 de specii de pasări a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare, 42 de specii de pasări a căror conservare necesită o protecție strictă și 18 specii de pasări de interes comunitar. Situl este important pentru populațiile cuibăritoare, în perioada de migrație și pentru iernat.

Lacul este împărțit, prin două baraje construite pentru exploatarea în scop piscicol, în lacurile Strachina I, Strachina II și Valea Ciorii. În lacul piscicol, fauna acvatică cuprinde specii de pești cu valoare economică.

Biserica de lemn din Dridu – Snagov poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva (14 octombrie).

Declarat monument istoric și de artă populară, locașul a fost înălțat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din dorința ctitorului Căpitanului Neagu de la Roșiori. Acest lucru se petrecea în timp ce domnea Alexandru Ipsilanti. Icoanele care datează din perioada respectivă sunt păstrate în prezent în altarul bisericii.

În anii ’80 când se lucra la construirea barajului Dridu, biserica a fost mutată în centrul localității. Ulterior i-a fost reabilitat acoperișul, lucru care se repetă în anul 2005. Tot acum se schimbă și învelișul clopotniței, fiind păstrat aspectul original, an în care este și resfințit așezământul. Apoi, în 2010 se desfășoară alte lucrări de consolidare. În interior în locul picturii se află icoane.

De asemenea în Biserica de Lemn din Dridu – Snagov este păstrată o colecție de 15 cărți bisericești care datează din secolul al XIX-lea. Actualmente, biserica din lemn de stejar, acoperită cu șiță (asemănătoare cu șindrila) te poartă în vremurile de demult și te așteaptă să-i treci pragul cât mai curând!

Parcul de vacanță Hermes a început cu o idee a unui milionar de carton de după ’89, pasionat de serialul amerian Dallas.

Ilie Alexandru și-a dorit să „teleporteze” ferma Southfork din film direct pe plaiurile Sloboziei. Pentru acest lucru a avut grijă ca tot ce s-a construit să fie aproape 1 la 1. Două hoteluri, un restaurant, grajduri cu ponei și cai, piscină și un turn Eiffel făceau furori în anii ’90 în rândul tuturor celor care veneau aici.

Toate acestea au fost realizate între 1992-1994. Parcul de Vacanță Hermes era locul cel mai potrivit unde să  poposești vara în drumul spre mare.

Din nefericire, după moartea afaceristului, care era și cam certat cu legea, parcul și-a pierdut din farmec. Se mai organizează spectacole la Teatrul de vară sau diverse concursuri, însă nu mai e ce-a fost odată. Cu toate acestea, se dorește readucerea lui în atenția turiștilor prin reabilitarea sa.

Stațiunea și Lacul Amara constituie împreună o destinație cunoscută a județului Ialomița.

Lacul văzut de sus are forma literei S, iar ceea ce l-a făcut cunoscut a fost descoperirea nămolului sapropelic de către savantul ieșean Petru Poni (1841-1925) în anul 1887. Tot atunci chimistul a făcut cercetări asupra apei și a constatat că este sărată, amară, sulfuroasă și are multe substanțe care o fac să fie „miraculoasă”.

Lacul se întinde pe o suprafață de peste 130 de hectare, iar din anul 1936 începe să fie amenajată stațiunea balneară omonimă. Nămolul și apa au beneficii numeroase pentru organism, tratând afecțiuni respiratorii, digestive, reumatice, locomotorii, dermatologice sau genecologice.

În apropiere de Stațiunea și Lacul Amara, se află un parc dendrologic însemnat și o zonă avifaunistică în cadrul căreia sunt conservate mai multe specii de păsări.

Deși a cam fost lăsată de izbeliște după căderea comunismului, se speră ca în viitor să se modernizeze serviciile și a stațiunea în sine pentru o experiență cât mai plăcută a turiștilor.

Casa Ionel Perlea a fost construită la sfârșitul secolului XIX de Victor Perlea, tatăl muzicianului Ionel Perlea (1900-1970). Funcția actuală este de Casa memorială, în administrația Centrului Cultural UNESCO “Ionel Perlea” – Ialomița.

Fundația este de cărămidă, zidăria de cărămidă, învelitoare de tablă,10 încăperi, unde funcționează o expoziție permanentă, cu obiecte care au aparținut marelui muzician. A funcționat drept depozit de îngrășăminte, depozit de zarzavaturi, postă.

La 21 noiembrie 1983, Casa memorială a intrat în circuitul expozițional, iar în perioada 1996-1997 a fost restaurată de Muzeul Județean Ialomița.

În anul 1969, dirijorul și compozitorul Ionel Perlea, care locuia la New York, SUA, și-a vizitat locurile copilăriei, în urma turneului pe care l-a întreprins în România.

Conacul Hagianoff din Manasia este unul dintre cele mai prestigioase și grandioase edificii ale județului Ialomița, inclus și pe lista monumentelor istorice.

Totul a pornit de la moșia familiei Cantacuzino, care datează din 1650, iar în 1775 e vândută domnitorului Alexandru Ipsilanti. Ulterior, în 1839 ajunge în posesia Principelui Efrem Obrenovici, fratele regelui Serbiei. El a avut un rol însemant atât asupra formei pe care o are și acum conacul, cât și a localității Manasia. Apoi, domeniul este cumpărat de Ion Hagianoff, care a fost ministru de externe al Bulgariei și a deschis aici o fabrică de cărămidă, ce a fost principalul furnizor pentru construirea Casei Poporului.

Hagianoff a inițiat ridicarea acestei clădiri impresionante în stil eclectic și influențe de Art Nouveau, în perioada 1899-1900. Lozincile comuniste au fost păstrate, dar nu îi fură nimic din valoarea acestei bijuterii de patrimoniu.

În perioada comunistă clădirea este lăsată uitării și abia în 2006 începe să-i surâdă viitorul datorită Ariadnei Lӧwendal Dănilă, proprietara acestui domeniu, fiind nepoata marelui pictor George Löwendal. Ea a cumpărat Conacul Hagianoff din Manasia și l-a restaurat în șapte ani, cu mult efort, migală, bun gust și în tonul acelor vremuri.

Kite-Surfing pe Lacul Fundata este o destinație ialomițeană preferată în ultimul timp. De aceea, turiștii străini, îndeosebi, îl preferă.

Înainte de anul 1989 oamenii obișnuiau să vină aici pentru mini-stațiunea care se crease în jurul lacului. Apoi a pierit o dată cu vechiul regim. Totuși, valoarea locului și a naturii constituie motivele principale pentru care vizitatorii nu îl ocolesc.

Se întinde pe 510 hectare și se află în comuna Gheorghe Doja. În lac încă se găsește cunoscutul nămol folosit pentru scopuri terapeutice.

Aparține, împreună cu Lacul Amara, de situl Natura 2000 începând cu anul 2007 și reactualizat în 2011, ca arie avifaunistică de interes european. Ambele au parte de o „protecție specială”, prin care sunt conservate păsările și habitatele acestora și mai tot ce deține lacul.

Chiar dacă Lacul Fundata a cam fost dat uitării după căderea comunismului și nu a beneficiat de investiții, merită să vii până aici măcar pentru frumusețea sălbatică pe care încă o mai are și pe practicanții de Kite-Surfing.

Lacul Iezer este o destinație de pescuit a județului Ialomița. Pe lângă această întrebuințare, locul este destinat și pentru relaxare, agrement sau evenimente care pot fi organizate aici.

Acesta este administrat de două primării: cea a Sloboziei și Gheorghe Lazăr, dat fiind faptul că lacul ocupă o suprafață de 200 de hectare și ocupă teritorii din ambele localități.

În lac viețuiesc mai multe specii de pești, precum bibanul, novacul, crapul românesc, somnul, etc.

Sunt puse la dispoziție hidrobiciclete, bărcuțe, skijet sau caiace, plus locuri de cazare și restaurant.

Lacul Iezer este unul dintre locurile preferate de turiștii din Ialomița.

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia este singurul muzeu de acest fel din România. Parcul muzeului are o suprafață de 17.000 mp și cuprinde variate specii dendrologice.

Patrimoniul muzeal cuprinde: Biserica de lemn „Poiana”, Ferma model Perieti, unități în aer liber (hambar, cuptoare tradiționale de copt pâine, colaci de fântâna, însemne funerare), cat și în situ (moara cu pietre pentru măcinat grâu și porumb „KORONA”, moara cu valțuri „GANZ” și moara țărănească cu pietre), instalație complexa cuprinzând moara cu pietre și piua pentru finisat postavul, acționate prin motor „DEUTZ”, colecții de unelte, mașini agricole și instalații de arheologie industriala, mijloace de transport, etnografie, istorie-memorialistica, arta-religie, o arhiva științifică și documentara cu peste 70.000 de unități, o biblioteca cu peste 11.000 de unități, dar și un parc în care se regăsesc peste 55 de specii dendrologice.

Fiecare artefact expus în Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia este înțeles ca parte a unui context istoric, economic, social, cultural, religios care trebuie reactualizat în forme în care didacticismul, metaforicul, poeticul, simbolicul se amesteca fertil.

Muzeul Județean Ialomița a fost deschis oficial în 1974, însă activitatea sa a început cu trei ani mai devreme când se înființa secția de etnografie. Cu aceasta a și început povestea muzeului, care-și are sediul în reședința județului Ialomița, Slobozia.

Cu ajutorul muncii dedicate și a oamenilor buni pe care i-a avut în preajmă, colecțiile au înflorit, iar patrimoniul instituției a ajuns ca în prezent să dețină în jur de 25.000 de exponate.

În cadrul muzeului se regăsesc cinci secții: Arheologie, Numismatică, Etnografie, Artă și Istorie.

Are o activitate bogată, fiind organizate periodic expoziții temporare, conferințe, seri muzeale, lansări de carte și alte evenimente, la unele fiind inclus în mod activ și publicul. Pe cuprinsul județului muzeul mai are în administrație patru secții din patru comune: Maia, Giurgeni, Bordușani și Cosâmbești.

Muzeul Județean este unul dintre locurile preferate de turiștii din Ialomița.