Casa Zaharia Stancu expune obiecte, documente și fotografii privind viata și activitatea scriitorului Zaharia Stancu. Poet și romancier, Zaharia Stancu (1902-1974) s-a născut în comuna Salcia, județul Teleorman.

În hol și în prima încăpere sunt prezentate reproduceri de acte, documente, fotografii privind existenta scriitorului, legata de meleagurile natale. Vitrinele conțin manuscrise, ediții din volume și reviste, studii ale scriitorului, precum și diverse distincții.

Unul din lucrurile care atrage atenția în aceasta prima încăpere a casei este o caricatura a scriitorului, realizata de I. Ross.

În a doua încăpere s-a reconstituit parțial biroul de lucru din Bucuresti. Vizitatorii pot vedea în Casa Zaharia Stancu poze ale autorului, medalii, copii după manuscrise și prestigiosul premiu Gotfried von Herder, oferit de guvernul austriac.

Catedrala Domneasca și Episcopala Sfântul Alexandru din Alexandria a fost construită intre anii 1869-1898, lucrările fiind reluate succesiv în anii 1869, 1871, 1883 și 1894, fiind finalizate în 1898.

Catedrala a fost pictată de către Ștefan Luchian și Constantin Artachino, iar vitraliile au fost realizate de către Rudolf Ziegler. Catapeteasma, înaltă de 10 m, este realizată în stil neogotic. În prezent, adăpostește numeroase icoane, obiecte de cult, precum și depozitul de carte veche al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.

În anul 1994, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la fondarea orașului, a devenit necropola domnească, prin aducerea și așezarea în pronaos, a sarcofagului lui Alexandru Dimitrie Ghica, domnitor al Tarii Românești intre anii 1834-1842, și cel care a întemeiat orașul Alexandria.

Catedrala Sfântul Alexandru din Alexandria impresionează prin sobrietatea ei arhitecturală, dar și prin impunătoarea sa mărime: 42 de metri lungime, 26 de metri lățime, înălțimea ei maximă de la turla cea mare fiind de 45 metri; masivă, dar frumos proporționată, ea se prezintă sub forma de cruce în interior și nava în exterior, având la intrare o frumoasă tinda străjuită de coloane lucrate în stil corintian.

Centrul de Agrement Dunărica este adăpostit de orașul Zimnicea, care e una dintre cele mai vechi așezări din partea de sud a țării.

Acesta face parte din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret a județului Teleorman, de care este și administrată.

Scopul acestuia este de a organiza diverse tabere dedicate copiilor, cât și activități pentru turiști. Spre exemplu, Tabăra Națională de Creație „Culorile Câmpiei ” are deja șase ediții în spate și are loc în fiecare vară, în prima jumătate a lunii iulie, timp de o săptămână. La final sunt expuse lucrările copiilor sub forma unui vernisaj, unde poate fi admirat efortul creativ al lor.

În afară de tabără, Centrul de Agrement Dunărica mai pune la dispoziție activități precum: plimbări cu vaporașul pe valurile Dunării, pescuit sportiv, trasee și drumeții în zonă, plajă în sezonul cald, excursii în țara vecină ( Bulgaria ) sau petreceri și concerte organizate de către „Dunărica”.

Cetatea medievală Turnu este situată în apropierea municipiului Turnu Măgurele. Din ea au mai rămas ruinele vechii fortificații, având în spate bogate file de istorie. Datează din perioada domniei împăratului roman Constantin cel Mare și a fost reconstruită de domnitorul Mircea cel Bătrân în secolul al XIV-lea.

Cetatea medievală Turnu făcea parte dintr-un lanț strategic de fortificații, menite să apere pământul românesc de invazia otomanilor. Însă în secolul următor ajunge sub stăpânire turcească, chiar dacă Vlad Țepeș reușește pentru o scurtă perioadă să o cucerească.

Ulterior, Mihai Viteazu o recucerește, e vizitată de renumitul călător turc Evliya Celebi, trec haiducii lui Iancu Jianu, iar după pacea de la Adrianopol din 1829 este arsă de turci.

Turnul din centru era cel mai important element al cetății, de la care i-a rămas și numele.În prezent este inclusă în rândul siturilor arheologice, după ce s-au desfășurat mai multe serii de săpături și descoperiri.

De aceea, unii cercetători susțin că ar data din perioada împăratului Traian, coincizând cu vechea cetate romană Turris (sec. II).

Muzeul Memorial Marin Preda (1922-1980) este găzduit de vechea școală din satul natal al scriitorului, Siliștea-Gumești. Deschis publicului larg în anul 1982, la scurt timp după moartea lui, aici a fost creat un spațiu în memoria și cinstea acestuia.

Clădirea școlii datează din anul 1910, fiind locul unde Marin Preda a fost inițiat în tainele scrisului, cititului sau număratului.

Muzeul Memorial Marin Preda cuprinde documente, fotografii, manuscrise, publicații periodice, scrisori, cărți, o machetă ce redă o parte din sat și diverse obiecte cu specific popular sunt cele pe care le poți vedea în cadrul centrului.

O altă atracție este o expoziție ce redă lumea satului din anii ’70. Se dorește ca în curtea acestuia să se reconstituie faimoasa poiană a lui Iocan din „Moromeții”, plus casa Moromeților și a lui Parisianu. De asemenea, în localitate se află și casa memorială a scriitorului, care este înscrisă pe lista monumentelor istorice.

Conacul Victor Antonescu (1871-1947) din Vitănești a fost construit la începutul secolului al XIX-lea. Unul dintre aspectele care au făcut cunoscut acest loc este faptul că aici a fost adus pe lume cel care avea să devină un mare filozof și intelectual, Constantin Noica (1909-1987).

Mai apoi, în jurul anilor 1930, Grigore Noica (tatăl filosofului) vindea proprietatea omului politic, ministrului de justiție și finanțe și fostului director al Băncii Naționale Victor Antonescu. Chiar dacă numele te duce cu gândul la faimosul mareșal, nu are nicio legătură.

De asemenea, lângă conac se află capela Stella Maris, care a fost ridicată în 1936, în stil neobizantin, după modelul celei de la Balcic, a Reginei Maria. Antonescu o lasă în grija Academiei Române prin testament, în 1944 este devastată de sovietici și restaurată cinci secole mai târziu.

Atât Conacul Victor Antonescu, cât și capela au fost incluse în rândul monumentelor istorice teleormănene.

Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Siliștea-Gumești este unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale de pe întreg cuprinsul județului Teleorman. Aflată pe raza comunei natale a lui Marin Preda a fost înființată relativ recent, în anul 1998.

O obște de 15 călugări și o veche unitate militară care a rămas ca „amintire” de la armata sovietică. Garnizoana a fost construită după ce a fost dărâmat un vechi schit care fusese aici, însă întâmplarea face că după ani și ani tot ca loc de închinare lui Dumnezeu va ajunge. După 1960 funcționează pentru scurt timp ca orfelinat, locul fiind apoi părăsit.

Astfel, vechile clădiri militare sunt folosite acum ca locuri de cazare pentru pelerini, chilii pentru obște, cantină, iar într-una dintre ele a fost amenajat un paraclis până la ridicarea unei biserici.

După ce în 2004 la Mănăstirea Sfântul Pantelimon, mai multe icoane au plâns cu mir, devine astfel o atracție pentru mulți credincioși, iar despre minune și azi se mai vorbește.

Muzeul Județean Teleorman  începe să-și scrie primele file ale poveștii începând cu anul 1934. Avea sediul inițial în cadrul primăriei, lucru care peste doi ani se schimbă și ajunge să fie într-o sală a Palatului Cultural Victor Antonescu. Însă oficial este inaugurat în primăvara anului 1952 ca Muzeu de Istorie al Alexandriei.

Apoi, în 1974 devine Muzeu Județean de Istorie al Teleormanului, adăpostind colecții valoroase de arheologie din perioada neolitică și geto-dacică. În sediul actual funcționează din anul 1997. Găzduiește patru secții și colecții: Arheologie, Numismatică, Istorie și Etnografie.

Derulează frecvent diverse proiecte locale sau naționale și colaborează cu diferite instituții de învățământ superior de peste hotare. Din 2009 tipărește revista „Buletinul Muzeului Județean Teleorman”, cu specific arheologic, ulterior apărând încă două publicații.

De asemenea, în Muzeul Județean Teleorman se află un laborator de conservare și mai multe ateliere unde se restaurează piese din ceramică, hârtie, metal, etc.

Parcul Central din Turnu Măgurele este locul unde aleg să se plimbe cei mai mulți locuitori ai orașului, fiind în același timp și una dintre atracțiile acestuia.

Se întinde pe o suprafață de două hectare, iar planurile de a-l realiza au fost concretizate în anul 1876. Cei care au inițiat înființarea acestuia au fost un grup de horticultori bucureșteni, inspirați de Parcul Prater din Viena.

Înainte era cunoscut sub denumirea de Grădina Publică, mai ales datorită numeroaselor specii de copaci, printre care și arbori exotici ca: tuia, salcâmul japonez sau castani sălbatici. În afară de aceștia, bujorii, mahonia sau strugurele de Oregon (arbust decorativ cu flori galbene), precum și alte flori, înfrumusețează și completează partea de natură a parcului.

Parcul Central din Turnu Măgurele este un loc unde îți poți petrece o după-amiază liniștită plimbându-te, stând și savurând o cafea sau privind fântâna arteziană.

Rezervația naturală Pădurea Troianul măsoară o suprafață de 71 de hectare și este recunoscută pentru bujorul românesc pe care-l adăpostește. Datorită acestui lucru în anul 2004 este inclusă în rândul ariilor protejate prin lege, mai ales că această specie de bujor este predispusă dispariției.

Pădurea se află în subordinea Direcţiei Silvice Alexandria și se pot observa diverse specii de arbori precum: cerul (care e majoritar), stejarul (brumăriu, pufos și alte specii) sau gârnița.

Căprioarele, iepurii sau mistreții sunt și ei gazde ale rezervației, pe care localnicii au supranumit-o „Cornetu”. Pe lângă vestitul bujor românesc, aici mai sunt încă vreo 60 de specii de flori care merită admirate.

Rezervația Naturală Pădurea Troianul este unul dintre locurile preferate de turiștii din Teleorman.

Aria Naturală Corabia – Turnul Măgurele este una dintre cele mai însemnate zone, întinzându-se atât pe cuprinsul județului Teleorman (5 localități), cât și al celui vecin- Olt (4 localități). În același timp, în cadrul ariei se unește Oltul cu Dunărea, creând un mediu propice pentru speciile de păsări care viețuiesc aici.

Inclusă în ariile ocrotite prin lege în anul 2007, ajunge ca începând cu anul 2011 să facă parte și din renumita rețea ecologică Sit Natura 2000.

Aria Naturală Corabia – Turnul Măgurele ocupă peste 9.000 de hectare și printre speciile protejate de păsări întâlnim: cormoranul, lebăda, stârcul, țigănușul, egreta, pescărușul și altele.

Salcia și plopul sunt cei mai comuni arbori, iar dintre animale- vidra sau popândăul, alături de diverse specii de pești și broaște.

Aria naturală și lacul Suhaia formează împreună o adevărată rezervație unde și-au făcut cuib o mulțime de păsări. Aceasta este situată în zona Luncii Dunării și din cadrul ei mai fac parte mlaștini, stufărișuri și alte zone specifice mediului de aici.

Lacul Suhaia face parte din Sit Natura 2000 din toamna anului 2007, iar din 2012 este și sub ocrotirea Ramsar (Convenție internațională care protejează zonele umede importante).

Beneficiază de o protecție specială datorită faptului că aici se află diverse specii de păsări, precum: pelicanul creț, țigănușul, cormoranul, lopătarul, chira de baltă, egreta și multe altele.

Totalul rezervației cuprinde o întindere de peste 19.000 de hectare, dintre care în jur de 1.500 de hectare sunt atribuite Bălții sau lacului Suhaia, iar circa 5.000 de hectare sitului de importanță avifaunistică, ambele fiind protejate prin lege.

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel este un alt locaș impozant din Alexandria și datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

A fost înălțată la inițiativa și din dorința credincioșilor, având parte de ajutorul autorităților vremii.

După lucrările de rezidire din perioada anilor 1902-1905, pictura este refăcută de talentatul pictor și artist Gheorghe Ioanid, care era ucenic al școlii Tătărescu. El a lăsat în urmă reale capodopere atât în interior, cât și în exterior, ce pot fi admirate și în prezent. Ulterior a avut nevoie de reabilitare, lucru care s-a petrecut între 1930-1934.

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel este reprezentată de stilul arhitectural bizantin și construită în formă de cruce. De-a lungul vremii mai au loc lucrări de reparație sau renovare, dar nu și-a pierdut nicicând din măreție.

Casa Mamut din Roșiori de Vede este un alt obiectiv teleormănean, poate mai puțin cunoscut, care datează dinspre finele secolului al XIX-lea.

Clădirea este inclusă în rândul monumentelor istorice ale județului și a fost ridicată la inițiativa șefului gării din Roșiori de Vede în anul 1899.

Întâmplarea face ca ea să ajungă ulterior în posesia unor funcționari bogați ai familiei Mamut, nume care i-a rămas casei până în prezent. A fost folosită de-a lungul timpului ca locuință de mai multi membri ai acestei familii, mai toți din domeniul învățământului.

Casa Mamut din Roșiori de Vede atrage printr-un exterior bogat în motive florale, unde ies în evidență colțurile căptușite de cărămida roșie. Un alt lucru care impresionează îl reprezintă detaliile de deasupra ferestrelor înalte. Însă nici interiorul nu este de neglijat.

Acesta a fost decorat cu diverse elemente de epocă, precum piesele de mobilier, sobele și alte asemenea, care erau specifice acelor vremuri.

Mănăstirea Coșoteni poartă hramul Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir – 26 octombrie – și datează din secolul al XVII-lea. Se află la marginea satului cu același nume și este ctitorie a domnitorului Matei Basarab, care a rezidit-o.

În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu este finalizată pictura și devine metoc al Mănăstirii Văcărești din București. După legea secularizării din 1864 revine la statutul de mănăstire, dar fără avere.

De-a lungul timpului se degradează, dar este reabilitată în repetate rânduri în secolul al XX-lea.  Până în 2014 a funcționat ca biserică de mir, fiind apoi reînființată ca mănăstire cu obște de călugări.

Mănăstirea Coșoteni fost ridicată într-o singură lună pe locul unde în trecut fusese un schit. Datorită acestuia circulă și o legendă despre înființarea mănăstirii. Se spune că pe vremea unui război cu turcii, Negru Vodă s-a ascuns într-un copac din această zonă pentru a scăpa cu viață. Ulterior a construit un locaș în zidul căruia încă mai zace vechiul trunchi salvator.