Peștera Albastră din Pietroasa uimește an de an numărul imens de vizitatori veniți să îi cunoască nuanțele albastre. Peștera este amplasată în județul Timiș, la 10 kilometri de Făget, în apropierea Pietroasei.

Pentru a ajunge aici, turiștii sunt invitați de către ghid să străbată acest drum până la peștera pe jos, putând în acest fel să scape de stresul cotidian. Pentru a ajunge la peștera va trebui să manifestați ceva atenție întrucât drumul spre această nu este marcat, iar intrarea în peștera nu este foarte mare, așa că se poate trece cu mare ușurință de ea.

În Peștera Albastră din Pietroasa va trebui să va așteptați la un loc destul de umed. Tocmai de aceea va fi nevoie să purtați o încălțăminte adecvată. Fiind neiluminata, peștera poate fi vizitată doar dacă o veți lumina cu lanterne puternice.

Odată ce intrați în peștera veți constată că culoarele sale se măresc destul de mult, iar nuanțele rocilor sale sunt destul de unice că urmare a aspectului lor destul de frumos colorat.

Așa cum este și denumirea, stalagmitele Peșterii sunt de nuanță pală de albastru. Fauna din peștera este specifică acestui tip de adăpost, aici putând întâlni zeci de lilieci de diferite specii.

Parcul Central Anton Scudier din Timișoara este unul dintre spațiile verzi preferate de timișoreni și nu numai. A luat naștere din dorința și ordinul comandantului imperial regesc, baron Antoniu Scudier (1818-1900).

După ce primește în 1878 gradul onorific de retragere Feldzeugmeister, acesta se implică în domeniile științei și economiei. În același timp era interesat de artă sau de comunicație.

Așa se face că în 1880 ia naștere parcul central al Timișoarei, unde acum se află și o statuie în cinstea generalului. După al Doilea Război Mondial va fi distrusă, iar parcul va purta numele lui Stalin. Însă din 2015 revine la numele inițial, recăpătându-și farmecul de odinioară.

Este unul dintre locurile principale de promenadă, iar din vara anului 2017 s-a pornit reamenajarea generală a parcului. După ce au fost consultați cetățenii, s-a stabilit că acesta va fi realizat în stilul vienez al grădinilor Palatului Schonbrunn.

Parcul Central Anton Scudier este unul dintre locurile preferate de turiștii din Timișoara

Situl arheologic de la Cornești datează de peste trei milenii, adică din Epoca Bronzului. Aceasta este una dintre cele trei teorii formulate cu privire la trecutul și originea vechii cetăți fortificate de pe teritoriul comunei Orțișoara.

Celelalte două susțin că este fie capitala unui stat din perioada dominației avarilor (popor migrator din secolele IV-IX), fie capitala lui Attila (regele hunilor în secolul al V-lea). Se pare că ultima ar fi cea mai veridică, însă încă se fac cercetări. În prima jumătate a secolului al XX-lea au început săpăturile arheologice, care, ulterior au fost continuate în 2005.

Situl Arheologic de la Cornești se întinde pe un perimetru de 16 kilometri și este un punct de interes pentru arheologi, muzeologi sau profesori de la instituții germane, americane și britanice. Se dorește includerea sitului arheologic în cadrul UNESCO, dar și într-un circuit turistic, datorită valorii acestuia.

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara a fost fondat în anul 1967 și a fost deschis pentru vizitare începând din anul 1971.

Ideea înființării unui muzeu etnografic în aer liber a apărut în 1928, iar punerea în aplicare a acestui proiect s-a datorat insistențelor lui Ioan Dihor (șef al secției de etnografie din cadrul Muzeului Banatului) care a demarat lucrările de amenajare a muzeului în anul 1967.

Încă de la înființarea să, din 1972, muzeul se prezintă că o serie de case tradiționale organizate simbolic sub formă unui sat.

Este vorba despre 10 gospodării, în majoritate românești și anume: casă din Bată, gospodăria din Capalnas, gospodăria din Birchis, gospodăria din Jupanesti, gospodăria din Cavaran, gospodăria din Visag, gospodăria din Jebel, gospodăria (maghiară) din Babsa, casă deportaților din Bărăgan și gospodăria din Zolt.

Muzeul Satului Bănățean este unul dintre locurile preferate de turiștii din Timișoara.

Parcul Rozelor din Timișoara este cunoscut și că Parcul Trandafirilor, fiind un alt spațiu verde drag al timișorenilor. Seamănă cu o grădină foarte mare și plină cu peste 1200 de soiuri de trandafiri, care în sezonul cald te îmbată cu parfumul lor.

A fost inaugurat în 1891, fiind amenajat de trei florari renumiți ai vremii: Wilhelm Mühle, Franz Niemetz și Beno Agatsy. În 1929 și-a pus amprenta și implicarea arhitecților peisagiști: Árpád Mühle (fiul lui Wilhelm Mühle) și Mihai Demetrovici (șeful serviciului de horticultură).

A fost construit și un teatru în aer liber, iar felul în care arată acum e rezultatul reamenajărilor realizate după bombardările din 1944. Aflat pe malul râului Bega, parcul este și destinația mai multor festivaluri, iar din 2009 se serbează „Ziua Trandafirului” (ultima joi din luna mai).

Parcul Rozelor este unul dintre locurile preferate de turiștii din Timișoara.

Băile Călacea reprezintă o altă atracție balneo din județul Timiș. Dacă în stațiunea Buziaș apele sunt bogate în fier, cele de la Călacea au un conținut ridicat de bicarbonat și sodiu.

Datorită acestui lucru, acestea ajută în tratamentele pentru afecțiuni locomotorii, urinale sau renale. Apele termale ating în jur de 38 de grade Celsius.

Stațiunea a fost înființată la trecerea dinspre secolul al XIX-lea spre al XX-lea, întinzându-se pe o suprafață de 15 hectare. În apropiere este lacul cu nuferi albi, mica grădină zoologică și parcul cu arbori seculari, un mediu unde turiștii se pot recrea, relaxa și plimba.

La fel ca multe destinații din țară, după naționalizare stațiunea trece printr-o perioadă de letargie, după care în perioada anilor `80 se construiește un ștrand și reînvie stațiunea.

Băile Călacea este unul dintre locurile preferate de turiștii din Timiș.

Palatul Dicasterial este o altă clădire simbol din Timișoara, care atrage atenția prin imensitatea construcției. Se întinde pe 29.000 de metri pătrați și a fost realizată într-un timp record, adică în cinci ani (1855-1860), imediat după revoluția din 1848.

Scopul construirii acesteia era de a servi ca Parlament pentru noua provincie habsburgică, Banatul Timișean.

Se spune că numărul ferestrelor este egal cu cel al zilelor anului. Iar denumirea edificiului vine din limba greacă și s-ar traduce prin „curtea cu juri”, lucru ce redă realitatea actuală.

Însă nu a ajuns niciodată să fie folosit palatul în acest sens, ci ca sediu administrativ. Astfel că, în prezent aici funcționează Curtea de Apel și Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș și parchetele acestora. E locul unde se împarte dreptatea și domnește zeița Themis.

Palatul Dicasterial este unul dintre locurile preferate de turiștii din Timișoara

Stațiunea Buziaș este situată în Câmpia Banatului, la 23 de km de Lugoj, fiind cea mai cunoscută atracție turistică din județul Timiș.

În stațiunea balneoclimaterică Buziaș se tratează afecțiuni cardiovasculare (arteriopatii, cardiopatii cronice ischemice, hipertensiune arterială, valvulopatii, sechele post accidente vasculare cerebrale, boli cronice ale venelor); boli ale sistemului nervos central (sechele după semipareze și pareze); boli de nutriție și metabolism; nevroză astenică, tulburări neuropsihice; tulburări neuroendocrine, boli renale; boli ale tubului digestiv; boli ale aparatului respirator.

Printre procedurile pe care stațiunea la pune la dispoziția turiștilor se numără: băi calde cu apă minerală la cadă, mofete, hidroterapie, fizioterapie, împachetări cu parafină, aerosoli, acupunctură, masaje, gimnastică medicală, cură de teren, cură internă.

Apele minerale carbogazoase, bicarbonate, clorurate, sodice, magnezice feruginoase și hipotone, folosite în curele interne și externe, constituie factori importanți de tratament și relaxare, ce urcă stațiunea Buziaș în topul preferințelor turiștilor.

Mănăstirea Partoș este un așezământ care datează de la finalul secolului al XVI-lea. A fost construită într-o perioadă în care zona Banatului era sub stăpânirea Imperiului Otoman de aproape două decenii (din 1552, însă ocuparea a început după ce Regatul Maghiar a fost înfrânt în 1526 în războiul cu turcii la Mohács). Din acest motiv era și greu încercată pe partea spirituală, mai ales după ce au început să fie desființate locașurile de cult creștine.

Locul este cunoscut datorită faptului că aici și-a petrecut Sfântul Iosif cel Nou (mitropolit al Transilvaniei între 1650-1653) ultimii ani din viață. Din 1950, după canonizare, moaștele au fost mutate în catedrala mitropolitană din Timișoara unde sunt și astăzi.

Poartă două hramuri: „Înălțarea Sfintei Cruci“ (14 septembrie) și „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş“ (15 septembrie). Deși a trecut prin multe greutăți de-a lungul istoriei, mănăstirea a biruit.

Mănăstirea Partoș este unul dintre locurile preferate de turiștii din Timiș.

Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj reprezintă un obiectiv cultural însemnat al localității, fiind vizitat anual de sute de turiști interesați de istoria locului.

Începând cu anul 1968 autoritățile au deschis spre vizitare colecțiile muzeului. Aici, toți cei interesați pot primi informații referitoare la etnografia regiunii, arheologie, artă plastică și multă istorie.

În interiorul său putem admira colecții impresionante de unelte, arme, ceramică, podoabe, port popular, meșteșuguri, documente memoriale, obiecte ale personalităților județului Timiș, picturi celebre, sculpturi ce aparțin Elisabetei Popper.

Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj este găzduit într-o clădire destul de impunătoare, ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, intrată în patrimoniul statului în anul 1951.

Piața Unirii din Timișoara, este cea mai veche piață în stil baroc, cunoscută și ca Piața Domnului.

Piața a fost numită inițial Piața Losonczy, după numele comitelul Ștefan Losonczy, ucis de turci la 1552 când cetatea a fost cucerită de turci.

Numele de piață a Unirii i-a fost dat în 1919 pentru că aici s-au oprit trupele romane care au intrat în Timișoara.

Piața găzduiește importante obiective turistice precum Domul romano-catolic, Palatul baroc, Catedrala episcopală ortodoxă sârbă, Casa Brück, Liceul teoretic Nikolaus Lenau, Monumentul sfintei Treimi, fântână cu apă minerală, etc.

Piața Unirii este unul dintre locurile preferate de turiștii din Timișoara.

Castelul Huniade din Timișoara a fost ridicat pe ruinele unui vechi castel, în perioada 1443-1445, pe vremea când Iancu de Hunedoara era numit comite al Timișoarei.

Așa cum menționăm, structura castelului Huniade a fost ridicată ținându-se cont de amplasamentul unui castel construit cu foarte mult timp în urmă, din acesta rămânând doar ruinele.

Turnul castelului prezintă ferestre destul de dese și de mici, acoperișul său este în forma dreaptă, iar forma acestuia este rectangulară. De-a lungul timpului, castelul a servit drept loc de ședere pentru toate personalitățile din conducerea statului roman.

Castelul Huniade din Timișoara a servit pentru reședința lui Iancu de Hunedoara. Acesta are în structura sa o curte pătrată și un singur turn la intrare. La fel ca și celelalte castele ce respectă același gen, castelul Huniade prezintă Sala Cavalerilor ca fiind cea mai reprezentativă pentru acesta.

În anul 1716, castelul a fost parțial distrus și ulterior refăcut pentru a servi scopurilor militare de depozit de armament și artilerie.

Bastionul Maria Theresia se încadrează în categoria fortificațiilor cu trei inele, care au apărut în acea perioadă. Alături de acest bastion, au fost ridicate și bastioanele Carol, Francisc, Iosef, Hamilton, Castelul, Mercy, Eugeniu, Elisabeth, precum și porțile Viena, Petrovaradin și Transilvania.

Rămășițele fortificațiilor cetății Timișoara se întind pe 20 de hectare. Bastionul Maria Theresia este cea mai mare parte a zidului de apărare a vechii Cetăți a Timișoarei care a supraviețuit până azi. Mai există un fragment din zidurile fostei Cetăți în Parcul Botanic și încă un fragment, pe Calea Al. Ioan Cuza.

Bastionul a fost construit între anii 1730 – 1735 și este cea mai mare bucată de zid păstrată din vechea Cetate a Timișoarei. Numele actual l-a primit în jurul anilor 1744-1745, când i-a fost atribuit în cinstea reginei Maria Theresia.

Astăzi, bastionul este folosit ca pasaj, dar găzduiește și spații comerciale, restaurante, baruri, o discoteca și o librărie, dar și doua expoziții permanente ale Muzeului Banatului, cea de Tehnologie a Informației și Comunicațiilor și „Vioara – o pasiune de o viață”, precum și Secția de Etnografie a Muzeului Satului.

Bastionul Maria Theresia este unul dintre locurile preferate de turiștii din Timișoara.

Catedrala Ortodoxă Sârbă din Timișoara reprezintă un edificiu de mare importanță pentru localnici, fiind una dintre clădirile vechi ale orașului, încărcată cu multă istorie și încercări datorate vremii.

Aceasta a fost construita în stil baroc, îmbinând uneori și unele elemente caracteristice stilului clasic. La parterul clădirii putem admira niște pilaștri dorici, la etajul întâi aceștia au formă ionică, iar la cel de-al doilea sunt corintici.

De-a lungul timpului, clădirea a fost reconsolidată de nenumărate ori. Până și cele două turnuri ale sale ce datează din anul 1760, fiind învelite cu tabla de aramă, au fost înălțate în perioada 1791-1792.

Pictura interioară are semnificații aparte, fiind destul de veche. În cripta bisericii sunt adăpostite mormintele a șapte episcopi și 21 de ctitori.

Catedrala Ortodoxă Sârbă din Timișoara a fost construită în perioada 1744-1748, fiind așezată pe locul fostelor fortificații ce datau din secolul al XVI-lea. Catedrala Ortodoxă Sârbă un monument istoric și religios important din țara noastră

Parcul Buziaș este un parc dendrologic situat în orașul Buziaș, județul Timiș. Parcul are o suprafață de 20 de hectare și conține cu multe specii rare de copaci, cel mai important fiind Platanul.

Un punct de atracție din parcul Buziaș este colonadă din lemn, o pergola acoperită, unică în Europa pentru lungimea să 500 m, construită în stil turco-bizantin în anul 1875. Colonadă înconjoară parcul, făcând legătură între Izvorul Josif, Hotel Phoenix, bazar,

Izvorul Mihai și Cazino. Aerul puternic ionizat negativ, datorită emanațiilor de la sonde, explică efectul benefic al plimbărilor pe sub colonadă. Alte două colonade asemănătoare se găsesc în Europa la Karlovy Vary și Baden-Baden.

Colonadă avea rol de a-i proteja de ploaie, soare ori ninsoare pe cei care doreau să facă o promenadă în jurul parcului, mai ales că aerosolii de aici oferă efecte curative unice în Europa pentru, cei ce suferă de astenie sau nevroze.

Instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor din România, Opera Națională Română din Timișoara este o companie națională de opera, operetă și balet.

De la înființarea Operei Române din Timișoara și până în prezent pe scenă lirică timișoreana s-au montat 187 de premiere, în spectacole evoluând și numeroși invitați – artiști consacrați din țară și din străinătate.

Alături de Catedrala Mitropolitană, Opera Națională Română din Timișoara este unul din simbolurile de seama ale orașului.

Înființată prin Decretul Regal din 30 martie 1946, Timișoara a fost și este cel mai puternic centru cultural din vestul României.

Spectacolul inaugural al Operei Române din Timișoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. A fost un spectacol de neuitat, de înalta ținută artistică, un triumf al artei interpretative românești semnalat că atare de periodicele vremii.

Palatul Baroc din Timișoara este situat în județul Timiș, a fost construit în 1754 și mai este cunoscut sub numele de Palatul Vechii Prefecturi.

Palatul Baroc, are două etaje și o mansardă, de o deosebită frumusețe fiind și cele două porți de intrare, având amprenta stilului baroc vienez.

Între anii 1779-1848, palatul a servit că reședința comitelui teritoriilor bănățene. Între 1849 și 1860, a servit drept clădire guvernamentală a Voivodinei sârbești, fiind și reședința guvernului și a administrației Banatului Timișan, iar din 1861 a reîndeplinit funcția de Casă a Comitatului.

Vizitatorii palatului au posibilitatea de a admira și operele de artă expuse în zona care găzduiește secția de artă a Muzeului Banatului. Astfel turiștii au ocazia de a admira unul din cele mai valoroase monumente istorice ale orașului Timișoara, Palatul Baroc.

Mănăstirea Izvorul Miron cunoscută și sub numele de Mănăstirea Baltă Albă, este situată în comună Tomești din județul Timiș. Mănăstirea ce poartă hramul Sfântul Ilie a fost construită în 1912, la inițiativa lui Miron Cristea, iar lucrările de construcție s-au finalizat în 1915.

Biserica a fost construită din piatră și cărămidă, susținută de șase contraforturi; are două turle octogonale în exterior, una deschisă pe naos și celalalt pe pronaos. Naosul, cu absidele semicirculare, este luminat de trei ferestre pe fiecare parte iar pronaosul este luminat de câte două ferestre. În anul 1995 s-au construit chilii, un paraclis, sala de mese, biblioteca și spații de cazare.

Biserica a fost restaurată în 1980, interiorul a fost zugrăvit și i s-au adăugat câteva icoane înrămate. Picturile exterioare au fost finalizate abia în 1983. Mănăstirea Izvorul Miron, face parte din vechile vetre de cultură și credință ortodoxă, are o importantă aparte în trecutul bisericii române strămoșești.

Mănăstirea Izvorul Miron este cunoscută pentru bazinele de nuferi și pentru bazinul „Izvorul Tămăduirii”, în care se zice că apă nu îngheață niciodată.

Mănăstirea Săraca, este situată în localitatea Șemlacu Mic, din județul Timiș. Momentul exact al construirii bisericii nu există, însă prima atestare documentară datează din 1270.

Biserica Mănăstirii Săraca a fost rezidită din piatră și cărămidă în anul 1443 de către călugărul Macarie de la Tismana, trimis aici de Sfântul Nicodim de la Tismana, și apoi renovată în 1730, de către Giuriciko Lazarevici și fiii săi, Nicolae și Chiriac.

Mănăstirea Săraca a funcționat până în 1778, când, din ordinul împăratului Iosif al II-lea, a fost închisă, monahii au fost obligați să plece, iar obiectele din interiorul mănăstirii (cărți, icoane, obiecte de cult etc.) au fost transferate la mănăstirea Mesici de lângă Varset.

Aici există o icoană a Maicii Domnului despre care se spune că este făcătoare de minuni. Tot aici se mai găsesc și moaștele sfinților Nicolae, Tecla și Filofteia.

Hramul Sfintei Mânăstiri Săraca este „Schimbarea la Față” (6 august), praznic pentru care mulțime de credincioși din întregul Banat se îndreaptă spre mănăstire.

Clădirea care găzduiește Muzeul Nikolaus Lenau a fost construită în anul 1775, în Timișoara, azi fiind declarată monument istoric.

Expoziția Etnografică Șvăbeasca cuprinde:

interioare șvăbești (bucătărie, cămară, dormitor), în care sunt expuse obiecte de uz casnic și gospodăresc;

unelte și instalații agricole și gospodărești (macheta moară, bicicletă de lemn, furci, coase, greble, piatră de măcinat porumb, mașină de măcinat, presă de haine, bătător de cânepă, cantar, cursa de șoareci, lacăte, fierăstrău etc.);

port șvăbesc din Banat, incluzând și o colecție de 51 de perechi de păpuși, care prezintă portul popular șvăbesc din localitățile bănățene.

Muzeul mai pune la dispoziția vizitatorilor manuscrise, cărți, decupaje din presă vremii, fotografii, tablouri, busturi, copii xerox etc., toate amintind de viață și activitatea lui Nikolaus Lenau. Este casă unde, în anul 1802, s-a născut poetul Nikolaus Lenau.