Orașul Horezu este situat în partea de sud-vest a țării, în județul Vâlcea, este considerat unul dintre cele mai reprezentative locuri din România în ceea ce privește meșteșugurile tradiționale și folclorul.

În ciuda bogăției și diversității sale culturale, olăritul românesc este meșteșugul cel mai apreciat și a fost transmis cu sfințenie de la o generație la alta.

Din 2005 ceramica Horezu este pe lista UNESCO, deoarece, chiar și astăzi, meșterii folosesc exact aceleași tehnici și materii prime ca acum sute de ani.

Odată ajunși aici, veți descoperi nu numai o comunitate puternic atașată acestei arte, ci și o comunitate dornică să-și împărtășească cunoștințele și secretele.

Orașul Horezu este unul dintre locurile preferate de turiștii din județul Vâlcea.

Mănăstirea Stănișoara din Călimănești este o mânăstire ortodoxă situată în județul Vâlcea.

În anul 1747, Gheorghe Clucerul a fost ridicată pentru prima dată o biserica însă în 1788, în timpul războiului ruso-turc, armatele turcești au distrus biserica.

Ruinele mănăstirii au fost transformate în stana de către ciobanii ce se adăposteau acolo timp de 20 de ani. Așa s-a ajuns că locul respectiv să fie numit Stănișoara.

Între anii 1803 – 1806 a fost reconstruită de către monahii Sava și Teodosie, veniți de la Athos. Actuală biserica din piatră a fost construită în anii 1903-1908 de arhim. Nicandru Manu. Mănăstirea poartă hramul Sfântul Mucenic Gheorghe.

Mănăstirea Stănișoara din Călimănești se află într-un cadru natural liniștit, înconjurat de frumuseți naturale ispititoare. Monahii duc o viață foarte austeră, slujbele se țin noaptea, iar hrană este fără carne.

Mănăstirea Bistrița este situată în satul Bistrița, aparținând de comună Costești, din județul Vâlcea. Mănăstirea Bistrița datează din jurul anului 1490. Însă prima atestare documentară a mănăstirii se păstrează în „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 aparținând lui Vlad Vodă Călugărul.

Biserica actuală este construită în stil neogotic, cu dimensiuni generoase, având aspect de catedrala. Printre elementele decorative valoroase din interior se remarcă icoană cu șase fete, pictată de un călugăr în 1833, reprezentând pe o parte pe Iisus Hristos, Sfânta Maria și Sfântul Ion, iar pe cealaltă parte pe sfinții mucenici Vasile, Grigore și Ioan.

În 1509, Mihnea Vodă a distrus mănăstirea din temelii. Documentele vremii atestă faptul că Mihnea Vodă lupta împotriva Craioveștilor și a mănăstirii lor. Mănăstirea Bistrița din Costești a fost refăcută tot de către boierii Craioveşti, între anii 1515-1519, în timpul lui Neagoe Basarab.

Până în 1948, aici au funcționat diferite școli, mai ales pentru fete. Între anii 1877 – 1888, în timpul Războiului de independență, în mănăstire a funcționat un spital militar, iar între anii 1883 – 1898, o școală militară. În mănăstire a mai existat un atelier faimos pentru confecționarea covoarelor “persane” și un dispensar.

Situată foarte aproape de stațiunea Băile Olănești, chiar la poalele acesteia, Mănăstirea Sărăcinești reprezintă un loc de popas primitor, un loc de retragere către o lume mai bună, mai blândă, un loc cu energie bună, așa cum îmi place adesea să definesc un spațiu cu o astfel de încărcătură spirituală.

Am pășit timizi către locul pe care urma să îl descoperim. Încă de la poartă ne-a surprins un gard frumos îngrijit și ceea ce mi-a dat de gândit a fost că pesemne a fost construit pentru a sălășui întru energia din interior, atât de bună încât parcă pășeai într-o lume cu totul diferită, necunoscută.

Nu puteai să nu remarci interiorul curții. Totul era atent ordonat, bine pus la punct, mănăstirea fiind gata oricând să își întâmpine oaspeții, acei oameni cu dorință de iubire, uitare, cu dorință de cunoaștere spirituală, de retragere către ei. Interiorul părea să ocrotească biserica ce se afla în centru, mică, dar atât de caldă, un loc unde nu te simțeai stingher, un loc de spovedanie, de înțelegere.

Mănăstirea Sărăcinești datează de prin anul 1688 și a fost atât de bine restaurată încât părea să fie ca atunci, în vremurile de demult, atunci când a fost ridicată de Episcopul Ștefan. Și aste poate pentru că a fost ocrotită de Sfântul Răbdării, cel pe care l-am descoperit prin glasul Măicuței Starețe, un om „emoție”, un om a cărei privire sclipea de drag și dor de oameni buni, un om pe ale cărei povețe le-ai putea asculta ore bune și pentru care te-ai întoarce aici de fiecare dată.

Mănăstirea Arnota se afla situată în apropierea orașului Râmnicu Vâlcea, la numai 37 kilometri de acesta. Mănăstirea este ctitorită de Matei Basarab, având o vechime destul de înaintată, datând din anii 1633. Potrivit istoricilor, mănăstirea Arnota a fost clădită pe ruinele unor alte biserici  încă necunoscute.

Cu toate că cel care a ctitorit-o este Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu a fost cel care i-a ridicat pridvorul și turla, dar și cea mai importantă operă a acesteia – catapeteasma. Încă de la intrare putem observa urmele celui care a  construit o parte din elementele sale esențiale, pe ușă fiind inscripționate următoarele cuvinte scrise în limba slavonă: “Aceste uși le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel-logofăt”.

Chiar dacă Mănăstirea Arnota nu este o construcție prea mare, în realitate aceasta își păstrează și astăzi arhitectura destul de simplă, având o turlă destul de înaltă, un pridvor în care elementele structurale conserva stilul brâncovenesc. Picturile sale o disting a fi printre cele mai interesante și valoroase mânăstiri din țară.

În timpul lui Barbu Știrbei, Mănăstirea Arnota a fost reconsolidate. Tot atunci vechile chilii au fost dărâmate pentru a fi construite alte lăcașuri în care să se adăpostească cei ce slujesc pentru aceasta.

Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea reprezintă un veritabil loc cultural, în care imaginația turiștilor ar putea fi pusă la încercare de frumusețile colecțiilor.

Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea a fost înființat de familia Simian, originară din Siliștea Sibiului, cunoscută a fi o mare întreprinzătoare manufacturieră a locului.

Așadar, în interiorul locuinței familiei mai sus amintite a luat ființă un veritabil muzeu. O mare parte dintre colecții au fost expuse în interiorul casei vechi, iar o altă în spațiul construit pentru extinderea galeriei de artă.

În interiorul muzeului vom putea admira colecții de artă importante – veritabile lucrări de pictură și sculptură aparținând celor mai renumiți pictori ori sculptori români. Putem aminti operele lui Nicolae Grigorescu, Sabin Popp, Nicolae Vermont, Ion Georgescu, Sava Hentia.

Una dintre cele mai valoroase opere de artă este un vestit tablou ce face parte din Școala Venețiană, având o vechime considerabilă, datând din secolul al XVIII-lea.

Mănăstirea Dintr-un Lemn este situată la nici 25 de kilometri de orașul Râmnicu–Vâlcea, în comună Frâncești. Se spune că un călugăr ar fi găsit în scorbura unui stejar o icoană a Maicii Domnului. Atunci el a auzit o voce care i-a șoptit să îl taie și să construiască mănăstirea din acel stejar.

Altă legendă spune că un cioban pe nume Radu a visat icoană Maicii Domnului și, în timp ce a tăiat stejarul a găsit icoană. Din lemnul acestuia a zidit Mănăstirea, chiar pe locul în care se înalta falnic stejarul, considerat a fi un loc sfânt.

Mănăstirea Dintr-un Lemn este lucrată din bârne groase, având formă dreptunghiulară, având o lungime de 13 metri și o lățime de 4 metri. Iconostasul este sculptat din lemn de tei în anul 1814, fiind considerată de către cercetători o adevărată opera de artă. În interior,

Mănăstirea cuprinde o serie de picturi pe lemn, care ajung să cutremure fiecare credincios ce îi calcă pragul.
Lângă Mănăstirea Dintr-un Lemn a fost zidită o biserica din zid care prezintă anumite aspecte și caracteristici arhitecturale din vremea lui Matei Basarab, fiind zidită din ordinul acestuia.

Parcul Natural Cindrel este situat la limita sud-vestică a județului Sibiu. Parcul are o suprafață de 9.043 ha și acoperă doi masivi muntoși, Cindrel și Lotru, ce fac parte din grupa munților Parâng a Carpaților Meridionali.

Parcul Natural Cindrel cuprinde 12 căldări glaciare, dintre care cele mai importante sunt Iezerul Mare, Iezerul Mic și Gropata. Rețeaua hidrografică este reprezentată de răul Sadu ce curge spre est și răul Frumoasă ce curge spre vest. Din cele două Iezere se formează în aval răul Cibin.

Un punct de atracție inedit este constituit de turbăria dezvoltată pe Platoul Diavolului prin flora și fauna acestui spațiu, la peste 2.100 altitudine.

În două dintre refugiile Canaia și Sub Iezere se practică turismul, deși încă nu au fost amenajate spații de cazare corespunzătoare.

Mănăstirea Surpatele, cu hramul Sfânta Treime, se află pe Valea Otăsăului, la 3 km distanță de Mânăstirea Dintr-un Lemn. Numele îi vine de la satul în care este ctitorită, Surpatele, aflat în comună Frâncești, județul Vâlcea.

A fost construită în secolul al XVI-lea de către logofătul Tudor Dragoescu, fratele său Stanciu și preotul Dumitru Bălașa. Este o construcție de lemn despre care nu se știe prea mult.

Între 1703-1706, Marica Brâncoveanu ridică biserica de zid care dăinuie și astăzi. Constantin Brâncoveanu donează o Evanghelie cu coperți placate cu argint poleit, pe care dăinuie înscrisul de donare cu semnătură marelui domn cărturar.

Mănăstirea Surpatele a fost repictata în anul 1815 de meșterul Gheorghe Gheronitie din Hurezi. Lăcașul a fost vizitat în anul 1860 de către scriitorul Alexandru Odobescu, care a rămas profund impresionat de frumusețea lui.

Din cauza faptului că ajunge într-un grad mare de ruinare, dar și din cauza lipsei de fonduri, mănăstirea se închide în anul 1872, călugăritele mutându-se la Mănăstirea Dintr-un Lemn. În 1927, Comisiunea Monumentelor Istorice restaurează întregul complex monahal, lucrare care se termină în anul 1935, amenajându-se și chilii pentru 17 maici.

Stațiunea Băile Olănești se află la 18 km NV de Râmnicu Vâlcea, reședința județului, în centrul unei mici depresiuni intracolinare.

Băile Olănești este una dintre puținele localități din țară care întrunește în chip armonios doi factori naturali de cură: factorul climatic și topoclimatic local și factorul hidromineral constituit din apele minerale.

Localitatea Olănești posedă un stabiliment de băi moderne, prin exploatarea a 30 de ape minerale: ape clorosodice, ioduroase, clorosodice-feruginoase, sulfuri alcaline, renumite pentru efectele lor terapeutice în tratamentul bolilor de rinichi, stomac, în afecțiunile vezici biliare și diabet.

Stațiunea Băile Olănești dispune de un cadru natural odihnitor, precum și de multiple posibilități de valorificare în turism, drumeții, vizitarea schiturilor și mănăstirilor–locașuri de cultură, civilizație și rezistență în față vitregiilor de orice fel: Horezu, Schitul Pahomnie, Schitul Iezar, Biserica dintr-un lemn.

Situată într-o zona depresionară, Stațiunea Băile Govora ne îmbie prin farmecul lor aparte și prin peisajul montan ce ni se dezvăluie imediat ce pășim în localitate. În apropierea orașului Râmnicu–Vâlcea, Băile Govora este amplasată la o altitudine de 380 metri, înconjurată de păduri de foioase și de conifere.

Încă din anul 1876, un locuitor în timp ce se află la muncile agricole a reușit să scoată din pământ apă sărată, cu puteri vindecătoare. Încă din acel moment, s-au construit circa 29 de cabine pentru tratament, fiind amplasate în apropierea mănăstirii Govora.

Stațiunea este deschisă spre vizitare și tratament în toată perioada anului, oferind celor ce vin aici un adevărat remediu terapeutic pentru tratarea unor afecțiuni destul de serioase. Putem enumeră tratarea afecțiunilor ginecologice, astmului bronșic, faringite, sinuzite, spondiloze, artroze, boli reumatice, pareze, afecțiuni cardiovasculare, digestive sau endocrinologice.

Stațiunea Băile Govora pune la dispoziția turiștilor băi calde sau minerale iodate și sulfuroase, cu adaosuri de nămol cald, pneumoterapii, electroterapii sau tratamente cu produse apicole. Varietatea și efectul terapeutic, bine cunoscut, al apelor minerale au făcut posibil că activitatea din cadrul stațiunii Govora să se desfășoare pe toată perioada anului.

Cine nu a auzit măcar odată de Transalpina? Singură șosea din România care este situată la cea mai mare înălțime, unind Oltenia de Transilvania.

Transalpina sau Drumul Regelui, așa cum a fost denumită mai demult atinge cea mai mare înălțime în dreptul Pasului Urdele, având o înălțime de 2145 m. Această traversează munții Carpați, printre Valea Oltului și Valea Jiului, străbătând dintr-un capăt în celălalt Munții Parând.

Cu toate că imaginea pe care ne-o oferă Transalpina este la fel de impresionantă că și cea a Transfăgărășanului, această nu are aceeași notorietate întrucât nu a fost atât de mult mediatizată pe micile ecrane și în documentarele geografice.

Deși este un drum de mare însemnătate pentru România, în realitate autoritățile nu au reușit niciodată să asfalteze drumul în totalitate, de la un capăt la celălalt – astăzi fiind asfaltat într-o proporție de 98%.

Transalpina a fost construit încă din cele mai vechi timpuri, de pe vremea legiunilor române, atunci când acestea se pregăteau să ducă sângeroasele războaie cu dacii. Inițial, drumul a purtat numele de „coridorul IV strategie român”.

Cascada Apa Spânzurată este un alt obiectiv natural care atrage turiștii în județul Vâlcea. Acesta se află pe versantul drept al Văii Latoriței, pe pârâul Turcinu Mare.

Cu o înălțime de 35 de metri, cascada impresionează atât prin peisajul sălbatic care-o adăpostește, cât și prin căderea unui șiroi subțire de apă. Din acest motiv poartă și numele acesta, pe care localnicii i l-au pus.

De asemenea, poate fi observată și din mașină, mergând pe drumul care urmează marginea pârâului.

Dacă o vizitezi în sezonul cald te poți bucura și de splendoarea naturii pline de viață și verdeață.

Apa cascadei cade pe o stâncă de calcar cristalin, iar un detaliu mai puțin știut este faptul că în sezonul rece cascada dispare din cauza înghețului.

Cascada Apa Spânzurată din Voineasa este unul dintre locurile preferate de turiștii din Vâlcea.

Monument istoric situat între localitățile Păușa și Căciulata, lângă orașul Călimănești, Castrul Roman Arutela este trecut în lista monumentelor istorice din 2004, datând din epoca română (137–138 d.H.).

Construcția se găsește pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia și în ambianța complexului hidroenergetic Turnu.

Castrul este construit din lespezi de piatră și are formă pătrată, iar la colțuri are turnuri semicirculare și turnuri pătrate de o parte și de altă a porții pretoriene. Pe zidurile din stânga și din dreapta se află două porți de serviciu. Zidul este ridicat din lespezi subțiri și piatră măruntă prinsă cu mortar.

În timpul săpăturilor arheologice s-au descoperit diverse obiecte (arme, monede, vase și inscripții), care sunt expuse astăzi la Muzeul Militar din București.

Castrul Roman Arutela din Călimănești este unul dintre locurile preferate de turiștii din Vâlcea.

Mănăstirea Cozia din Călimănești este un așezământ și complex monahal medieval vestit atât pe plaiurile județului Vâlcea, cât și pe cuprinsul țării. Numele provine de la cel al masivului din apropiere, însă la început purta denumirea de Mănăstirea Nucet.

Din acest motiv se consideră că inițial a fost ctitorită de domnitorul Radu I, tatăl lui Mircea cel Bătrân. Din cauza faptului că nu a rezistat mult timp, a fost rezidită și rectitoriră în perioada 1387-1391 de fiul acestuia, voievod al Țării Românești, fiind sfătuit de Sfântul Nicodim de la Tismana.

În perioada medievală aici era locul unde funcționa o școală și unde se redactau hrisoavele (document al vremii) domnești. Un detaliu mai puțin știut e că aici au fost înmormântați Mircea cel Bătrân și mama domnitorului Mihai Viteazul, călugărită maica Teofana, și poartă hramul Sfintei Treimi.

De-a lungul vremii a mai fost reabilitată, ultima oară după mijlocul secolului al XX-lea, și inclusă în rândul monumentelor istorice.

Mănăstirea Cozia din Călimănești este unul dintre locurile preferate de turiștii din Vâlcea.

Mănăstirea Frăsinei se află situată în comuna Muereasca, la 25 de kilometri depărtare de Râmnicu Vâlcea.

Biserica Mare a fost construită mult mai recent decât Schitul Vechi care a fost ridicat în anul 1710 din lemn. În anul 1762-1763, Schitul Vechi a fost zidit. Inițial, Mănăstirea avea de jur împrejurul sau numeroase chili care astăzi nu mai există.

Mănăstirea Frăsinei are în interiorul sau două biserici, una catalogată drept Mare, iar cealaltă reprezintă Schitul Vechi al Mănăstirii. Biserica Mare poartă hramul Adormirii Maicii Domnului, iar Schitul Vechi al Mănăstirii are drept hram Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Potrivit episcopilor, în interiorul Mănăstirii Frăsineise exercită o viață religioasă atât de sfânta, asemenea celei de la Muntele Athos. Tot aici, nu se gătește cu carne, iar femeile nu au voie să pătrundă în mânăstire nici măcar pentru a o vizită. Este permisă vizită doar în biserica de sus.

Mănăstirea Frăsinei din Muereasca este unul dintre locurile preferate de turiștii din Vâlcea.

Situat foarte aproape de răul Lotru, lacul Vidra reprezintă un punct principal de atracție pentru regiune. Din punct de vedere geografic, lacul Vidra este un lac de acumulare, apărând în țară noastră în anul 1972.

Pentru a-l vizită va trebui să pornim drumul către stațiunea Voineasa, fiind amplasat în Cheile Vidra, la aproape 30 de kilometri distanță. Lacul a luat naștere prin construirea unui baraj de acumulare pe răul cu același nume. Cu toate acestea, în albia să este colectată apă din mai multe râuri ce străbat regiunea, că urmare a construirii unor captări secundare.

Vegetația care înconjoară regiunea este una superbă, predominând pădurile dese și întunecoase de molid și brad. Lacul de acumulare Vidra are o lățime de 1,4 kilometri și o lungime de aproape 9 kilometri, volumul sau fiind de 340 milioane de metri cubi.

Așa cum aminteam, fauna și vegetația care înconjoară lacul îi măresc acestuia șansele de a fi admirat și cunoscut de mii de turiști veniți în fiecare an pentru a vedea ceea ce a putut face omul cu mâna să – barajul răului Lotru. Lacul Vidra se află situat în județul Vâlcea, pentru a ajunge acolo de la București fiind necesar să străbați Autostrada A1 – București–Pitești.

Casa Anton Pann din Râmnicu Vâlcea (1796-1854) datează din secolul al XVIII-lea și a fost construită în stilul tradițional al caselor oltenești.

Aici pot fi admirate diverse obiecte pe care le-a folosit Antonie Pantoleon Petroveanu (pe numele său complet). Dintre acestea au fost păstrate piesele de mobilier din vremea sa, opere muzicale sau literare, portrete, cărți și alte exponate specifice perioadei în care a fost locuită.

Un detaliu aparte legat de istoricul acestui loc este că aici a luat naștere prima variantă a liniei melodice a imnului național al țării. Pe atunci Anton Pann organiza un cor care în anul 1848 cânta marșul revoluționar după versurile lui Andrei Mureșanu ale poeziei „Deșteaptă-te, române!”.

Pe lângă acest merit i se adaugă și munca de culegător al proverbelor și folclorist, plus compozitor de muzică psaltică și cântăreț.

Acesta a folosit casa în timpul activității sale din această zonă, până în 1840, după care s-a mutat în București. În jurul anilor 1980 Casa Anton Pann a fost reamenajată, reorganizată și transformată în muzeu.

Lacul Gâlcescu este una dintre cele mai însemnate atracții naturale din cadrul Munților Parâng. Este cel mai mare lac glaciar din Munții Parâng și face parte începând cu anul 1932 din rezervația omonimă, cu specific peisagistic, floristic și geologic.

Se întinde pe o suprafață cu un pic peste trei hectare și are o adâncime de peste nouă metri. Se află la o altitudine ce depășește 1.900 de metri și este inclus în rândul monumentelor naturii.

Aici își are izvorul râul Lotru, iar lacul poartă o legendă care susține că acesta se unește cu Marea Neagră. Deși se poate pescui, se spune că păstrăvii din lac sunt cei mai pungași pentru că induc undița pescarilor în eroare.

Pitorescul care-ți taie respirația (uneori și la propriu datorită aerului tare și rece), florile specifice acestui areal, caprele negre, urșii, mistreții sau pârșii, acvila de munte, corbul și alte specii ale faunei îmbogățesc rezervația. De asemenea, e bine de știut că e permisă camparea.

Lacul Gâlcescu este unul dintre locurile preferate de turiștii din județul Vâlcea.

Mănăstirea Hurezi se numără printre cele mai vestite așezăminte monahale de pe cuprinsul țării, reprezentative pentru stilul arhitectural brâncovenesc. Datează de la finalul secolului al XVII-lea, fiind zidită în perioada anilor 1690-1693, la doi ani după ce a urcat pe tron domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Întregul complex se întinde pe trei hectare și cuprinde, pe lângă biserica mare „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (necropolă domnească, ridicată după modelul celei de la Curtea de Argeș), două schituri și biserica bolniței, care e ctitorie a soției domnitorului.

Dinspre finele secolului al XX-lea a fost inclus și în rândul monumentelor Patrimoniului Mondial UNESCO. Numele mănăstirii provine de la păsările nocturne, care ascund și o legendă, ce spune că din cauza atacurilor turcești, constructorii lucrau noaptea și se auzeau huhurezii.

Începând cu anul 1872 la Mănăstirea Hurezi viețuiește o obște e maici. De-a lungul anilor a fost extinsă și reabilitată, fiind un exemplu de continuitate și statornicie.