Mănăstirea Sadova este unul dintre cele mai cunoscute și reprezentative așezăminte monahale de pe teritoriul doljean. A fost liberă mulți ani, însă ajunge să fie închinată Mitropoliei Bucureștilor în secolul al XVIII-lea din cauza lipsurilor.
Aceasta datează din secolul al XVI-lea când boierul Barbu Craioveanu ridica o biserică din lemn, închinată Sfântului Ierarh Nicolae. În timp aceasta se degradează, motiv pentru care domnitorul Matei Basarab o rectitorește și o fortifică în 1633.
Între 1692-1693 Constantin Brâncoveanu hotărăște construirea unei bolnițe (un fel de spital) pentru bolnavi în afara mănăstirii, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”.
Deși aici a trăit o obște numeroasă de călugări, de-a lungul timpului au rămas tot mai puțini, până când în secolul al XX-lea se face trecerea la obștea de maici. După decretul din 1950 acestea sunt nevoite să plece și devine biserică parohială.
În 1992 este reînviată viața monahală, de data aceasta cu o obște mică de maici. Însă din 1994 Mănăstirea Sadova a fost schimbată cu cea de călugări, rămânând astfel până în prezent.
